CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1358 / 2015
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre privind utilizarea fondurilor alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundațiile din primăvara și vara anului 2014 și pentru modificarea art.4 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității coordonatoare și de management în România, precum și a structurii autorităților de implementare pentru gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene
Analizând proiectul de Hotărâre privind utilizarea fondurilor alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundațiile din primăvara și vara anului 2014 și pentru modificarea art.4 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității coordonatoare și de management în România, precum și a structurii autorităților de implementare pentru gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.211 din 23.12.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de hotărâre are ca obiect stabilirea măsurilor necesare utilizării sumelor alocate de la nivelul Uniunii Europene aferente decontării cheltuielilor publice eligibile cu operațiunile de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de inundațiile din primăvara și vara anului 2014, în contextul respectării normelor europene aplicabile, potrivit obligațiilor ce incumbă României derivate din statutul său de stat membru al UE.
În subsidiar, subsumat finalității ce ține de asumarea responsabilității pentru gestionarea și controlul financiar al operațiunilor sprijinite de FSUE, demersul normativ mai vizează și modificarea cadrului instituțional de organizare și funcționare a Autorității coordonatoare și de management în România, prin suplimentarea posturilor aferente acesteia.
2. Din punct de vedere al dreptului european, prezentul demers normativ cade, de-o manieră generală, sub incidența normelor europene statuate la nivelul Uniunii Europene, subsumate Politicii regionale și coordonarea instrumentelor structurale, integrate segmentului legislativ Coordonarea instrumentelor structurale.
La nivelul dreptului european derivat, în raport de obiectul specific al demersului de față, prezintă relevanță dispozițiile Regulamentului (CE) nr.2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), așa cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr.661/2014, prevederi în baza cărora statele membre, afectate de dezastre naturale majore sau, pe cale de excepție, de dezastre regionale, pot primi un sprijin financiar din partea UE prin decontarea unei părți a cheltuielilor efectuate de statul beneficiar cu operațiunile de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de calamitățile respective, avute în vedere de către inițiatori la elaborarea proiectului.
În considerarea acestor prevederi europene, urmare solicitărilor adresate de către România instituțiilor europene responsabile în vederea recuperării unei părți a cheltuielilor aferente înlăturării efectelor provocate de inundațiile din primăvara și vara anului 2014, prin Deciziile C(2015) 5624 și respectiv C(2015) 5656, Comisia Europeană a aprobat mobilizarea sumei totale de 8.495.950 Euro din Fondul de Solidaritate, în aplicarea dispozițiilor prevăzute de Decizia (UE) 2015/1180 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iulie 2015 privind mobilizarea Fondului de solidaritate al UE ( inundațiile din România, Bulgaria și Italia).
Întrucât, potrivit celor două decizii ale Comisiei Europene, în acord cu prevederile Regulamentului (CE) nr.2012/2002, cu modificările ulterioare, se prevede obligativitatea statului român ca, prin instituțiile sale competente, desemnate, să-și asume responsabilitatea pentru gestionarea și controlul financiar al operațiunilor sprijinite de FSUE, sunt necesare a fi stabilite măsuri legale în consecință, cu caracter instituțional și procedural.
3. La art.1 alin.(3), pentru rigoare normativă, sintagma regiunea Sud-Vest Oltenia trebuie redată sub forma regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în acord cu prevederile Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare. Observația este valabilă pentru tot cuprinsul proiectului.
4. La art.2 lit.a), semnalăm că nu sunt respectate prevederile art.49 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alienate noi.
Totodată, pentru respectarea regulilor de ortografie, este necesară eliminarea primei paranteze de la lit. (a), (b), (c) și (d), iar la punctele i., ii. și iii. de la lit.a), pentru precizia normei, sugerăm eliminarea abrevierii etc..
Reiterăm observațiile pentru toate situațiile similare din proiect.
La lit.c) și d), este necesară eliminarea parantezelor din cuprinsul textului întrucât normele de tehnică legislativă nu recomandă folosirea acestora.
5. La art.7 alin.(4), pentru unitatea redactării, propunem eliminarea parantezelor între care este cuprins termenul (euro), precum și a cuvintelor moneda europeană.
6. La art.8, pentru rigoarea redactării, sugerăm reformularea astfel:
Art.8. - Alineatul (2) al articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr.478/2010 pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității coordonatoare și de management în România, precum și a structurii autorităților de implementare pentru gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.352 din 27 mai 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:.
Se va reda textul propus pentru alin.(2).
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.1358/28.12.2015